Deschiderea carcasei şi instalarea sursei de alimentare
Înainte de a începe asamblarea unui sistem de calcul trebuie luate câteva măsuri:
Documentare (manualul oferit de producătorul componentelor şi Internet-ul) asupra componentelor ce vor forma sistemul de calcul – componentele trebuie să fie compatibile şi asamblarea lor poate crea probleme în lipsa unei documentări atente.
Pregătirea zonei de lucru – lumina, spaţiul (accesul la zona de lucru), ventilaţia şi aerisirea trebuie să fie adecvate, sculele să fie la îndemână însă fără a deranja, iar folosirea unui covor şi a unei brăţări antistatice sunt indispensabile.
Carcasa şi sursa de alimentare a unui sistem de calcul
Descărcarea electrostatică (ESD) poate deteriora componentele sistemelor de calcul. În lipsa unui covor sau al unei brăţări antistatice este important ca periodic să se atingă un obiect legat la împământare pentru ca descărcarea statică să se producă pe acesta şi nu pe componente.
Instalarea sursei de alimentare se va realiza prin alinierea orificiilor acestuia cu cele de pe carcasă, urmat de securizarea prin şuruburi. Sursele conţin ventilatoare ce pot crea vibraţii, de aceea suruburile trebuie strânse foarte bine. Atenţie la poziţia sursei, acesta putând fi instalat într-o singură poziţie.
Ataşarea componentelor la placa de bază se va face înainte de instalarea acestuia în carcasa sistemului de calcul. Astfel, procesorul şi sistemul de răcire al acestuia, precum şi modulele de memorie vor fi instalate pe placa de bază mai uşor, având un spaţiu de lucru mai mare. Instalarea procesorului şi a sistemului de răcire al acestuia este cea mai grea parte a asamblării unui sistem de calcul.
Procesorul va fi ales în funcţie de socket-ul de pe placa de bază, iar conectarea la acesta se va realiza fără a folosi forţă. UCP-urile actuale folosesc tehnologia ZIF (Zero Insertion Force), adică nu este nevoie de a apăsa procesorul pentru ca acesta să intre în socket-ul de pe placa de bază.
Dacă procesorul nu se potriveşte, nu se forţează. Acestea nu se pot conecta în orice poziţie, fiind foarte important alinierea pini-lor corespunzător socket-ului de pe placa de bază.
Instalarea procesorului pe placa de bază
Sistemul de răcire poate fi pasiv (radiator) sau activ (radiator şi ventilator), însă în ambele cazuri acesta trebuie fixat foarte bine. Radiatoarele nu vor răcii suficient dacă nu sunt în contact cu procesorul (pasta de pe procesor) iar ventilatoarele se pot deteriora şi pot transmite vibraţii întregului sistem producând zgomot. Din cauza necesităţii fixării foarte rigide a sistemului de răcire, ataşarea acestuia la placa de bază necesită o oarecare forţă, dar şi atenţie la securizare.
După ataşarea sistemului de răcire, se va conecta cablul de alimentare al acestuia la placa de bază.
Instalarea sistemului de răcire a procesorului
A nu se încerca pornirea unui sistem de calcul fără sistemul de răcire al procesorului instalat. UCP-ul se va supraîncălzi într-un timp foarte scurt provocând avarierea sau chiar distrugerea acestuia. În cazul în care se vor folosii tehnici de overclocking, se va acorda o atenţie sporită, asigurând o răcire adecvată.
Modulele de memorie sunt de mai multe tipuri, iar ataşarea lor la placa de bază depinde de slot-urile acestuia. Trebuie acordat o atenţie sporită la alinierea modulului faţă de slot, acesta putând fi conectat într-un singur sens. Conectarea se va realiza prin împingerea verticală a modulului până în momentul în care dispozitivele laterale de prindere ale slotului se închid şi fixează memoria.
Instalarea memoriei pe placa de bază
Sloturile de memorie ale plăcii de bază sunt numerotate, iar modulele de memorie se vor instala în acestea începând cu prima poziţe. În cazul în care primul slot este lăsat liber, s-ar putea ca sistemul de calcul să nu recunoască memoria. Atunci când placa de bază permite conectarea modulelor în dual channel (tehnologie ce permite un acces mai mare la memorie), acestea se vor putea conecta corespunzător. Marcarea acestor sloturi este realizată prin colorit diferit al perechilor. Nu este obligatoriu, dar este recomandat ca modulele de memorie instalate în dual channel să fie identice.
După conectarea componentelor mai sus amintite la placa de bază, acesta din urmă va trebui instalat în carcasă. Înainte însă, se vor monta distanţierele (plastic sau metal) pe interiorul carcasei, acestea având rolul de a ţine la distanţă placa de bază de porţiunile metalice ale carcasei.
Instalarea plăcii de bază se va face în aşa fel încât porturile de I/O de pe acesta să se alinieze cu spaţiul liber al carcasei, iar găurile plăcii de bază să fie aliniate cu distanţierele instalate. Securizarea plăcii se va realiza prin suruburi strânse bine (prin găurile aliniate la distanţiere), însă fără a deterioara placa de bază. Instalarea plăcii de bază în carcasă Conectarea plăcii de bază la sursa de alimentare
Unităţile de stocare a sistemelor de calcul se pot instala în carcasă în două locaşuri, interne (dimensiune de 3,5) şi externe (dimensiune de 3,5 respectiv 5,25 inch). Denumirea acestor locaşuri este dat de locatia mediului de stocare de date. Cu alte cuvinte, în cazul în care datele sunt stocate pe un mediu care rămâne în interiorul carcasei, unitatea respectivă de stocare este internă, iar în cazul în care datele se stochează pe medii externe, unităţile respective sunt externe.
Hard disk-urile sunt unităţi ce se instalează în locasurile interne. Acesta se poziţionează în locaşul de 3,5 inch având găurile pentru şuruburi aliniate cu cele ale carcasei, conectorii cablurilor de date şi alimentare fiind orientate spre interiorul carcasei. Fixarea unităţilor se realizează prin suruburi ce sunt introduse în aceste găuri. Echipamentul, în final, va fi conectat la sursa de alimentare şi la placa de bază.
Unitatea de dischetă se va instala în locaşul extern de 3,5 inch. Instalarea se va realiza asemănător hard disk-ului, doar tipurile de cabluri conectate fiind diferite. Unităţile optice (CD, DVD, BD) vor fi instalate în locaşurile externe de 5,25 inch. Instalarea se va realiza asemănător hard disk-ului.
Înainte de a începe asamblarea unui sistem de calcul trebuie luate câteva măsuri:
- Documentare (manualul oferit de producătorul componentelor şi Internet-ul) asupra componentelor ce vor forma sistemul de calcul – componentele trebuie să fie compatibile şi asamblarea lor poate crea probleme în lipsa unei documentări atente.
- Pregătirea zonei de lucru – lumina, spaţiul (accesul la zona de lucru), ventilaţia şi aerisirea trebuie să fie adecvate, sculele să fie la îndemână însă fără a deranja, iar folosirea unui covor şi a unei brăţări antistatice sunt indispensabile.
Carcasa şi sursa de alimentare a unui sistem de calculDescărcarea electrostatică (ESD) poate deteriora componentele sistemelor de calcul. În lipsa unui covor sau al unei brăţări antistatice este important ca periodic să se atingă un obiect legat la împământare pentru ca descărcarea statică să se producă pe acesta şi nu pe componente.
Instalarea sursei de alimentare se va realiza prin alinierea orificiilor acestuia cu cele de pe carcasă, urmat de securizarea prin şuruburi. Sursele conţin ventilatoare ce pot crea vibraţii, de aceea suruburile trebuie strânse foarte bine. Atenţie la poziţia sursei, acesta putând fi instalat într-o singură poziţie.
Ataşarea componentelor la placa de bază se va face înainte de instalarea acestuia în carcasa sistemului de calcul. Astfel, procesorul şi sistemul de răcire al acestuia, precum şi modulele de memorie vor fi instalate pe placa de bază mai uşor, având un spaţiu de lucru mai mare.
Instalarea procesorului şi a sistemului de răcire al acestuia este cea mai grea parte a asamblării unui sistem de calcul.
Procesorul va fi ales în funcţie de socket-ul de pe placa de bază, iar conectarea la acesta se va realiza fără a folosi forţă. UCP-urile actuale folosesc tehnologia ZIF (Zero Insertion Force), adică nu este nevoie de a apăsa procesorul pentru ca acesta să intre în socket-ul de pe placa de bază.
Dacă procesorul nu se potriveşte, nu se forţează. Acestea nu se pot conecta în orice poziţie, fiind foarte important alinierea pini-lor corespunzător socket-ului de pe placa de bază.
Instalarea procesorului pe placa de bază
Sistemul de răcire poate fi pasiv (radiator) sau activ (radiator şi ventilator), însă în ambele cazuri acesta trebuie fixat foarte bine. Radiatoarele nu vor răcii suficient dacă nu sunt în contact cu procesorul (pasta de pe procesor) iar ventilatoarele se pot deteriora şi pot transmite vibraţii întregului sistem producând zgomot. Din cauza necesităţii fixării foarte rigide a sistemului de răcire, ataşarea acestuia la placa de bază necesită o oarecare forţă, dar şi atenţie la securizare.
După ataşarea sistemului de răcire, se va conecta cablul de alimentare al acestuia la placa de bază.
Instalarea sistemului de răcire a procesorului
A nu se încerca pornirea unui sistem de calcul fără sistemul de răcire al procesorului instalat. UCP-ul se va supraîncălzi într-un timp foarte scurt provocând avarierea sau chiar distrugerea acestuia. În cazul în care se vor folosii tehnici de overclocking, se va acorda o atenţie sporită, asigurând o răcire adecvată.
Modulele de memorie sunt de mai multe tipuri, iar ataşarea lor la placa de bază depinde de slot-urile acestuia. Trebuie acordat o atenţie sporită la alinierea modulului faţă de slot, acesta putând fi conectat într-un singur sens. Conectarea se va realiza prin împingerea verticală a modulului până în momentul în care dispozitivele laterale de prindere ale slotului se închid şi fixează memoria.
Instalarea memoriei pe placa de bază
Sloturile de memorie ale plăcii de bază sunt numerotate, iar modulele de memorie se vor instala în acestea începând cu prima poziţe. În cazul în care primul slot este lăsat liber, s-ar putea ca sistemul de calcul să nu recunoască memoria. Atunci când placa de bază permite conectarea modulelor în dual channel (tehnologie ce permite un acces mai mare la memorie), acestea se vor putea conecta corespunzător. Marcarea acestor sloturi este realizată prin colorit diferit al perechilor. Nu este obligatoriu, dar este recomandat ca modulele de memorie instalate în dual channel să fie identice.
După conectarea componentelor mai sus amintite la placa de bază, acesta din urmă va trebui instalat în carcasă. Înainte însă, se vor monta distanţierele (plastic sau metal) pe interiorul carcasei, acestea având rolul de a ţine la distanţă placa de bază de porţiunile metalice ale carcasei.
Instalarea plăcii de bază se va face în aşa fel încât porturile de I/O de pe acesta să se alinieze cu spaţiul liber al carcasei, iar găurile plăcii de bază să fie aliniate cu distanţierele instalate. Securizarea plăcii se va realiza prin suruburi strânse bine (prin găurile aliniate la distanţiere), însă fără a deterioara placa de bază.
Instalarea plăcii de bază în carcasă
Conectarea plăcii de bază la sursa de alimentare
Unităţile de stocare a sistemelor de calcul se pot instala în carcasă în două locaşuri, interne (dimensiune de 3,5) şi externe (dimensiune de 3,5 respectiv 5,25 inch). Denumirea acestor locaşuri este dat de locatia mediului de stocare de date. Cu alte cuvinte, în cazul în care datele sunt stocate pe un mediu care rămâne în interiorul carcasei, unitatea respectivă de stocare este internă, iar în cazul în care datele se stochează pe medii externe, unităţile respective sunt externe.
Hard disk-urile sunt unităţi ce se instalează în locasurile interne. Acesta se poziţionează în locaşul de 3,5 inch având găurile pentru şuruburi aliniate cu cele ale carcasei, conectorii cablurilor de date şi alimentare fiind orientate spre interiorul carcasei. Fixarea unităţilor se realizează prin suruburi ce sunt introduse în aceste găuri. Echipamentul, în final, va fi conectat la sursa de alimentare şi la placa de bază.
Unitatea de dischetă se va instala în locaşul extern de 3,5 inch. Instalarea se va realiza asemănător hard disk-ului, doar tipurile de cabluri conectate fiind diferite.
Unităţile optice (CD, DVD, BD) vor fi instalate în locaşurile externe de 5,25 inch. Instalarea se va realiza asemănător hard disk-ului.
Instalarea unităţii optice şi a hard disk-ului
Conectarea cablurilor interne